Populatia


 

Evoluţia numerică.

Prin poziţia sa geografică, secole de-a rândul teritoriul judeţului Caras-Severin a funcţionat, constant, ca o arie geografică de concentrare demografică, ca un ţinut de răscruce şi adunare a căilor şi vadurilor comerciale.

Exceptând momentele de conflict armat, cu reflexe negative asupra progresului social, această poziţie, dublată de o alcătuire favorabilă pentru om a cadrului fizico-geografic, a influenţat pozitiv evoluţia demografică în perioada evului mediu.

Imigrările de mai târziu, puternic alimentate de populaţia satelor olteneşti în veacurile XVIII — XIX, au contribuit şi ele la umplerea şi refacerea golurilor provocate de războaie, la menţinerea echilibrului sau la creşterea sporului demografic.

Depresiunea Almăjului, depresiunile din lungul Dunării, văile Timişului, Cernei şi Bistrei, Cîmpia Oraviţei, ca şi dealurile vestice au exercitat o acţiune de permanentă concentrare a populaţiei, al cărui număr mai ridicat aici a compensat aglomerările mai scăzute din întinsele spaţii montane ale Banatului sudic.

În anul 1930, judeţul Caraş-Severin avea o populaţie de 319 286 de locuitori, sporul migrator având un aport însemnat în evoluţia sa demografică, deoarece industria din sudul Banatului, aflată într-o conjunctură favorabilă, atrăgea forţa de muncă din ţinuturile limitrofe.

După un interval de 18 ani (1930 — 1948), populaţia Caraş-Severinului trece printr-o adevărată fază de stagnare şi regres, înregistrând o scădere de 17 032 de locuitori (faţă de 1930). Sporul natural redus, caracterizat prin valori sub zero la mie în jurul Oraviţei şi Reşiţei, a fost principala cauză a acestui regres demografic. Asupra sporului natural acţionau factori de ordin social-economic obiectivi, care au menţinut o natalitate scăzută şi în centrele muncitoreşti. Aceleaşi condiţii social-economice au făcut ca mortalitatea infantilă şi generală să se menţină la un nivel ridicat. Remarcăm, apoi, mentalitatea populaţiei, înrădăcinată de mult şi în toate satele Banatului, de a face căsătorii premature, influenţând negativ fondul biologic. Adăugând la toate acestea consecinţele ultimului război mondial, aflăm creşterea cauzelor care au generat acest deficit (scăderea populaţiei

În deceniile următoare anului 1948, respectiv în perioada de reconstrucţie şi construcţie socialistă, creşterea populaţiei a avut, până în 1971, un rit ascendent (de la 302 254 de locuitori în 1948 la 372 576 de locuitori la 1 ianuarie 1975), înregistrând un spor absolut de 70 322 de locuitori. Acest spor s-a realizat nu atât pe seama excedentului natural, cât mai ales pe seama sporului migrator, cu coeficienţi mai ridicaţi în centrele urbane. Modernizarea şi diversificarea ramurilor industriei grele — metalurgie, construcţii de maşini, exploatarea minieră — au sporit necesarul forţei de muncă, asigurat în bună măsură de muncitorii recrutaţi din zonele excedentare ale Olteniei.

Sporul natural prezenta un coeficient de 5°/00 în anul 1974,faţă de 2°/00 pe ţ a r ă. Din anul 1956 (4,6°/00), în doi ani consecutive sporul natural a fost sub limită (~0,2°/00 în 1965 şi1966), cel mai mare coeficient înregistrându-se în 1968 (8,40/00), pentru ca peste 6 ani să se stabilizeze la 5 %0 (1974).

Excedentul natural prezintă mari variaţii teritoriale, o parte din cele 69 de comune având sporuri n a t u r a l e negative. Valorile pozitive ale sporului natural se menţin, în marea lor majoritate, sub 10°/00, dar în cazuri izolate ele ajung la 15,4°/00 (Copăcele) şi chiar la 17,3°/00 (Păltiniş). Oraşele, cu excepţia Oraviţei (0,7°/00), se caracterizează prin sporuri naturale relativ mai ridicate.

Sporul migrator, cu excepţia anului 1968 (—1,3°/00), a fost pozitiv în ultimii şase ani, dar cu valori oscilatorii şi mici (0,8 °/00 în 1974, faţă de 3,6°/00 în 1966). El este cel care alimentează şi menţine coeficientul mai ridicat al sporului total în mediul urban. Astfel, în timp ce din anul 1965, în mediul urban, sporul migrator a fost în continuă creştere, în mediul rural acesta a înregistrat, după 1966, numai valori negative. Sporul total a dobândit aceleaşi caracteristici fluctuabile şi cu valori scăzute ca şi sporul natural şi migrator.

Densitatea populaţiei, indicator sensibil în înregistrarea fluctuaţiilor demografice în profil teritorial, a crescut corespunzător sporului absolut, ajungînd la 43,8 loc./km2 (la 1 ianuarie 1975). Potrivit hărţii, arealele având şi sub 25 loc/km pătrat erau frecvente în regiunea montană şi Depresiunea Almăj.

Valori cuprinse între 25 şi 50 loc./km pătrat înregistrau aşezările situate în câmpia din nord şi vest, ca şi cele din lungul culoarului Timiş. Peste valoarea acestor indicatori se aflau câteva commune din jurul oraşelor Oraviţa şi Moldova Nouă (75—100 loc./km pătrat), teritoriul oraşelor Bocşa (100—125 loc./km pătrat), Oţelu Roşu (150—175 loc. /km pătrat) şi al municipiului Reşiţa (300-400 loc. /km pătrat).

Structura populaţiei. Populaţia pe sexe manifestă, în ultimii ani, o tendinţă de echilibrare între grupa masculină şi cea feminină. Consecinţă a rolului activ pe care îl are sporul migrator în evoluţia demografică, spre deosebire de situaţia pe ţară, ca şi de aceea a altor  judeţe, structura pe sexe arată o oarecare dominanţă a sexului masculin în anul 1966 (50,3%), care continuă să se menţină şi în anul 1975 (50,2%).

Populaţia pe grupe de vârstă reflectă şi ea (la 1 iulie 1973) o structură echilibrată în evoluţia demografică a judeţului Caraş-Severin. Este remarcabilă ponderea populaţiei grupând tineretul până la 19 ani (27,8 %), ca şi aceea a grupelor de 20—39 de ani (30,5%), însumând laolaltă 58,3 % din populaţie. Ridicată este ponderea populaţiei cu multă experienţă, în plină putere de muncă (grupa de 40—59 de ani — 25,4%), după cum o situaţie pozitivă prezintă grupele populaţiei apte de muncă.

Pe sexe se menţine încă, în anul 1973, ponderea mai mare a sexului masculin în seria grupelor 0—14 ani (51,5%), ceva mai crescută (53,5%) la grupele 15—59 de ani, unde intră  aportul sensibil mărit al muncitorilor sosiţi de sex masculin. Abia de la nivelul grupelor de peste 60 de ani domină sexul feminin (56,4%), fapt explicabil prin aceea că durata medie a vieţii este mai lungă la femei decât la bărbaţi.

Dezvoltarea industriei, cu tradiţii de peste două secole în siderurgie şi construcţii de maşini, ca şi mecanizarea muncilor de bază în agricultură sporiseră cu 19 002 numărul angajaţilor în 1974 faţă de 1965, 82% reprezentând ponderea muncitorilor.

Industria concentra 56,3% din totalul muncitorilor, construcţiile 13,2% transporturile şi telecomunicaţiile 10,4%, iar agricultura 3,7%, ultima cedând industriei  altor ramuri o parte importantă din populaţia aptă de muncă.

Modificări substanţiale s-au produs, sub impulsul avântului industriei, în structura populaţiei pe medii; comparativ cu situaţia dinainte de primul război mondial au sporit de la unu la opt numărul oraşelor şi de la 3,1% la 47,0% ponderea populaţiei urbane (1 ianuarie 1975).

Structura naţională. Consecinţă a poziţiei geografice şi a condiţiilor istorice din perioada feudală, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin trăiesc astăzi, alături de populaţia românească majoritară, naţionalităţi aparţinând populaţiei germane, sîrbocroate,maghiare etc.

 

Publicitate pe info-caras.ro

Leonard Design
Mieree
StirileTale
Domino
Centrul de calculatoare
Asociatia Valea Cernei
Aquaris
Pensiune
Gelateria WOW
Hotel Suhidima

INFO-CARAS

Suntem și pe Facebook...

Statistici web