Cadru geografic si istoric

 

Cadru geografic

    Situat în partea de sud-vest a României, judeţul Caraş-Şeverin ocupă locul al treilea, ca mărime, între judeţele ţării cu o suprafaţă de 8514 km2 (3,6 % din suprafaţa ţării).
    
Judeţul Caraş-Severin se află aşezat între următoarele puncte ex­treme : în nord Vf. Rusca (45°40'10" lat. nordică şi 22°26'15" long. estică) ; în sud Dealul Capriva (44°35'20" lat. nordică şi 29°9'10" long. estică); punctul cel mai vestic se găseşte la nord-vest de localitatea Iam (45°1'10" lat. nordică şi 21°21'40" long. estică), iar punctul cel mai estic este Vf. Scărişoara (45°25'00" lat. nordică şi 22°43/30" long. estică).
     Localităţile extreme sînt : în nord — Ruschiţa (45°38'30" lat. nordică şi 22°25'00" long. estică) ; în sud—          Cozla (44°37'30" lat. nordică şi 22°01/00" long.
estică) ; în vest — Socol (44°51/30" lat. nordică şi 21°22'30" long. estică), iar în est — Bucova (45°30/30" lat. nordică şi 22°38/30" long. estică).
     Din punct de vedere geografic, în judeţul
Caraş-Severin se află toate cele trei forme de relief, predominând însă relieful muntos. Din acest motiv judeţul Caraş-Severin este considerat  judeţ de munte.

Relieful muntos creşte în altitudine de la vest spre est, culminând în Munţii Godeanu, la hotarul cu judeţele vecine. Munţii Ţarcu, Cernei şi partea de nord-est a Godeanului, cu inălţimile lor de 1600 — 2200 m, se ridică cu mult deasupra părţii sudice a Munţilor Poiana Rusca şi a munţilor Semenic, Almăj, Locvei, Aninei şi Dognecei, care au înălţimi cuprinse între 600 şi 1 400 m.

Formaţiunile muntoase sînt separate între ele prin depresiuni în care se dezvoltă luncile şi terasele rîurilor care le străbat.

Dealurile ocupă suprafaţe restrîns în partea de nord şi vest a judeţului (dealurile Sacos — Zăgujeni, Doclinului şi Oraviţei). Mai izolate sînt Dealurile Bozoviciului care fac legătura între Munţii Aninei şi Depresiunea Almăjului. Limitele judeţului Caras-Severin sînt în cea mai mare parte convenţionale.

Limita vestica a judeţului este dată de frontiera de vest dintre ţara noastră şi Serbia, limită ce urmăreşte,de la sud la nord, mai întîi râul Nera, de unde acesta se varsă în Dunăre şi pînă la nord-est de Zlatiţa, unde frontiera părăseşte Nera şi străbate culmea Cuca din Munţii Locvei, apoi prelungirile vestice ale Dealurilor Oraviţei, ca în cele din urmă să coboare în Cîmpia Caraşului, pe care o străbate de la sud-est la nord-vest intrînd în valea Caraşului.

De la nord-vest de Ia Iam până la nord de Ciortea, frontiera urmează valea Caraşului, apoi urcă pe Măgura Vârşeţului pe care o traversează si coboară în Cîmpia Timişului. Din dreptul localităţii Comorîşte, limita, care de aici desparte judeţul Caraş-Severin de judeţul Timiş, urmează, cu mici schimbări locale de direcţie, culmile vestice ale Dealurilor Doclinului, apoi golful estic al Cîmpiei Timişului, tăind transversal valea Bîrzavei şi valea Pogănişului, după care urcă în Dealurile Sacoş-Zăgujeni.

Limita nordică a judeţului Caraş-Severin (tot dinspre judeţul Timiş), începând din culmea Blauca şi până la obârşia văii Cinca, urmează, spre est, culmea principală din Dealurile Sacos-Zăgujeni, în dreptul localităţii Scăiuş, limita face un intrând brusc spre nord, fără a părăsi însă dealurile, ca apoi să revină în direcţia iniţială, pe care şi-o păstrează până în dreptul localităţii Zorile. De aici, limita se abate brusc spre nord, face un unghi ascuţit în dreptul localităţii Sălbăgelu Nou şi apoi străbate transversal valea Timişului şi urcă în Dealul Pocainul (622 m) din Munţii Poiana Rusca, în continuare, hotarul ia o direcţie spre sud-est până la obârşia văii Vîrciorova, de unde se îndreaptă spre nord-est până în vârful Padeş ( 1374 m ), ca de aici, pe direcţia estică, să ajungă în vârful Rusca ( 1355 m), loc unde începe hotarul cu judeţul Hunedoara.

Limita estică a judeţului  coboară din vârful Rusca spre sud-est, trece prin vârful Fagu înalt (1041 m) şi ajunge la Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m), unde părăseşte Munţii Poiana Ruscă, se îndreaptă spre sud şi urcă spre culmea principală a Munţilor Ţarcu. Trece prin vârful Petreanu (1895 m), apoi prin Vârful Pietrii (2192 m), de unde părăseşte culmea principală, taie valea Râului Şes puţin în amunte de confluenţa cu Lăpuşnicul Mare şi urcă în Munţii Godeanu trecând prin vîrful Branu (2026 m), apoi vârful Gugu (2291 m). La sud de vârful Gugu, de la întâlnirea cu judeţul Gorj, limita se îndreaptă spre sud-vest şi după ce trece peste vârful Godeanu (2229 m) taie din nou valea Rîului Şes, la obîrşie, ca după aceea să ajungă în vârful Dobrii (1928 m) din Munţii Cernei. De aici, limita se arcuieşte spre sud-est şi pe culmea dintre văile Olanu Mare şi Craiova, ajunge la Cerna, în locul numit ,,La Schit ", unde face hotar cu judeţul Mehedinţi. În continuare urmează apa Cernei până la pârâul Ţăsna, după care urcă culmea principală a Munţilor Mehedinţi, trecând peste vîrful Colţul Pietrei (1229 m), lasă în vest Domogledul (1105 m) şi coboară din nou în valea Cernei pe care o traversează la sud de Topleţ.

 

Limita sudică urcă din valea Cernei, spre vest, Munţii Almăjului pţnă în vârful Cherbelezu (1102 m), de unde se arcuieşte spre Dunăre. De aici şi până la confluenţa Nerei cu Dunărea, limita judeţului este dată de frontiera de stat dintre ţara noastră şi Serbia, limită ce urmăreşte sinuozităţile Dunării în defileul de la Porţile de Fier.

Cadru istoric

 

 Unitate componentă a ţinutului carpato-dunărean, în care au apărut şi s-au format poporul şi limba română, parte a Banatului, constituind astăzi teritoriul judeţului Caraş-Severin, a cunoscut de timpuriu forme autohtone de organizare social-politică în perioadele de înflorire a Daciei sub Burebista şi Decebal, ţinut cu munţi şi dealuri potrivite pentru întăriri militare, cu caracter defensiv, făcea parte din teritoriul sud-vestic, bine populat, cu localităţi sau cetăţi de importanţă deosebită ale ţinutului dacic.

După înfringerea şi supunerea statului dac în campanile militare din anii 101—102 şi 105—106 e. n., ţinutul Banatului  a aparţinut (după 118 —119 e. n.) teritoriului Daciei Superioare, iar  mai târziu (din 156 e. n.), după unii istorici, Daciei Malvensis, localizare încă mult discutată.

Pentru o bucată de vreme, în epoca trecerii la feudalism, teritoriul Caraş-Severinului a fost sub stăpînirea politică şi a Imperiului bizantin. La sfârşitul mileniului întâi şi începutul celui următor, ţinutul montan şi de şes al Banatului, situează cronicile vremii (,,Gesta Hungaroium" şi ,,Legenda Sf. Gerard " ) voievodatul lui Glad-Ahtum, formaţiune politico-teritorială locală, alcătuită şi locuită de populaţia autohtonă, românească. Centrul politic al acestui voievodat se afla iniţial în partea lui sudică, sau, cum observă Şt . Pascu, poate la Orşova, una din cele trei principale cetăţi (Horom, Cuvin şi Orşova) pe care se sprijinea apărarea acestui teritoriu de către ducele Glad 3. Succesorul lui Glad, Antum, care mutase capitala la Morisena pe Mureş (Cenad), organiza şi conducea, în primele decenii ale secolului al XI-lea, treburile voievodatului după „obiceiul pământului " şi în deplină libertate politică.

Pe temelia aceloraşi instituţii băştinaşe, care au funcţionat, secole de-a rîndul, ca un scut de apărare a ţărănimii libere din străvechile obşti săteşti, se instituie Banatul Severinului. Parte componentă a voievodatului bănăţean al lui Glad şi Ahtum, Banatul de Severin ia fiinţă (1230) „pe locul unor formaţiuni băştinaşe a unei „ţări româneşti ", „Ţara Severinului", cum de altfel o şi înregistrează documentele timpului.

Această unitate politico-administrativă cuprindea, la nord de Dunăre, bazinul Timiş-Cerna, până către nord de oraşul Caransebeş, Almăjul şi Clisura. La prima sa atestare documentară din 1233 avea în frunte pe banul de Severin Luca, urmat în această dregătorie înaltă de o serie de români destoinici, ca Măciucaşii şi Mâtnicenii, între aceştia numărîndu-se şi domnitori ai Ţării Româneşti.

Aflat în preajma ţinuturilor stăpînite de Basarabii din sudul Carpaţilor, Banatul de Severin a avut în fruntea lui personalităţi politice de seamă din rândul acestora. Aşa au fost Basarab I, întemeietorul statului feudal Ţara Românească, Vlaicu Vodă, care se intitula şi ban al Severinului ( „banus de Zevrinio" în 1368), Mircea cel Bătrîn, urmaţi în această înaltă dregătorie de Iancu de Hunedoara, simbol al vitejiei şi al unirii între ţările româneşti. În condiţiile extensiunii dominaţiei Imperiului otoman spre sud-vestului ţării (1552), în aceste vechi ţinuturi românesti au fost create ca forme politico-administrative sangeacurile în fruntea cărora au fost instalaţi sangeacheii. Încă din 1588 apărea un sangeac denumit Mudava (Moldova). Formele de administraţie turcească, unite mai târziu sub paşalâcul cu reşedinţa la Timişoara, vor dăinui în Banat până la începutul secolului al XVIII-lea. Către sfârşitul secolului al XlX-lea, pe teritoriul bănăţean  funcţionau  unităţile Caraş şi Severin. Ambele au fost reunite în 1880 într-o singură unitate administrativă, „Caraş-Severin", pentru ca în 1926 acest mare teritoriu să fie împărţit între judeţul Caras (plăşile Bocşa, Bozovici, Moldova Nouă, Oraviţa, Răcăşdia, Reşiţa, cu 129 de comune rurale) şi judeţul Severin localităţile Balinţ, Birchiş, Caransebeş, Făget, Lugoj, Marginea, Deva, Sacu, Teregova, cu 224 de comune rurale), ultimul ajungând până la Mureş.

La prima reformă administrativă din anul 1950, teritoriul judeţului era cuprins aproximativ în limitele regiunii administrativ-economice Severin, care avea 5 raioane (Mehadia, Iova Nouă, Oraviţa, Reşiţa, Caransebeş), iar reşedinţa la Caransebeş. Cele trei îmbunătăţiri ale împărţirii administrative ce i-au urmat (în 1952,1956, 1960) nu au modificat substanţial imparţirea pe raioane, subordonate regiunii Timişoara ( „B a n a t"  aparând din 1960). Cu deosebirea că acestora se adaugă în 1956, o nouă formă administrativă, oraşul de subordonare regională, care coordona 14 comune cu 23 de sate.

În cadrul perimetrului cuprinzând cu aproximaţie teritoriuI fostelor raioane administrative de mai sus şi pe temeiul experientei valoroase a acestora în conducerea economică şi culturală a localităţilor, se reînfiinţează în anul 1968 judeţul Caraş-Severin. În această formă, judeţul corespunde cerinţelor etapei actuale de organizare mai complexă a economiei, fiind o unitate admiuistrativ-economică stabilă şi viabilă şi având frumoase perspective de dezvoltare.

Publicitate pe info-caras.ro

Asociatia Valea Cernei
Hotel Suhidima
Centrul de calculatoare
Leonard Design
Mieree
Aquaris
Gelateria WOW
StirileTale
Domino
Pensiune

INFO-CARAS

Suntem și pe Facebook...

Statistici web